BNS a lansat noul site şi platformă online. Cu ajutorul aplicaţiei se pot depune sesizări în cazul încălcării unor drepturi sau cereri de asistenţă

Blocul Naţional Sindical a lansat miercuri noul site www.bns.ro şi noua platformă online – mybns.bns.ro.

Platforma poate fi accesată inclusiv pe telefon sau tabletă prin descărcarea aplicaţiei MyBNS disponibilă gratuit din App Store, Google Play şi AppGalery.

Potrivit comunicatului, MyBNS este un instrument ce întăreşte capacitatea de organizare sindicală, facilitează comunicarea rapidă între structurile sindicale membre, respectiv membrii de sindicat, asigurând o comunicare bidirecţională şi sigură. Aplicaţia se adresează atât celor peste 300.000 de membri de sindicat, cât şi celor ce vor să se alăture mişcării sindicale. Membrii vor avea acces la informaţii postate cu privire la iniţiative legislative, ştiri, articole de interes din diverse domenii de activitate şi, de asemenea, vor putea reacţiona rapid prin transmiterea de mesaje sau puncte de vedere.

Aplicaţia reprezintă, de asemenea, o bibliotecă în care activiştii sindicali pot accesa rapid deciziile luate la nivel de organizaţie, proiectele legislative, studii, analize şi cercetări.

MyBNS are două zone, respectiv una publică în care furnizează ştiri şi informaţii centrate pe aspecte de interes pentru lucrători şi una privată, accesul fiind permis doar celor care sunt membri de sindicat sau celor care, prin intermediul aplicaţiei, aderă la o organizaţie sindicală.

Cu ajutorul aplicaţiei se pot depune sesizări în cazul încălcării unor drepturi sau cereri de asistenţă ori de sprijin în legătură cu probleme ce pot fi rezolvate de sindicat/ federaţie/ confederaţie. 

Distribuie informația
Alte știri