În milioane de case din lume, bradul se află în centrul sărbătorilor de Crăciun şi este asociat cu bucuria de a primi daruri, cu iubirea şi familia. Despre împodobirea lui şi magia sosirii lui Moş Crăciun sunt legende, tradiţii şi mode în toate culturile.
În seara de Ajun se împodobeşte bradul, un obicei venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi care a intrat în tradiţia creştină. În vârf se pune o stea, simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un îngeraş, simbol al ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun, cadouri pentru fiecare.
Obiceiul împodobirii pomilor există înca de pe vremea strămoşilor daci, la naştere, la nuntă sau la moarte. La naşterea copilului se sădea un brad cu care, simbolic, pruncul era înfrăţit sau se obişnuia ca nou-născutul să fie închinat de moaşă în faţa unui brad. La nuntă, în multe regiuni, se împodobea un brad şi era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare. La ceremoniile de înmormântare, mai ales a celor necăsătoriţi, era purtat în faţa cortegiului funerar un brad împodobit.
Legatura dintre brad şi sărbătoarea de Crăciun este însă de dată relativ recentă, de pe la jumatatea secolului XIX, şi vine din vestul Europei.
Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit de bona de origine germană a copiilor unui boier din Bucureşti. Bradul, împodobit ca în Germania, ar fi plăcut atât de mult musafiriilor încât din anul următor şi în casele lor a fost împodobit un brad de Crăciun.
Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală s-a organizat în 1871, pentru aniversarea Principesei Marioara, fiica lui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
În „Memorii”, Principele Carol evoca Ajunul Crăciunului anului 1874, care a fost „de o frumuseţe strălucitoare” şi când, pentru prima dată au fost impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14 brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice, şi întreaga lume bună a Bucureştiului a fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.
