Bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, suplimentat cu peste 550 de milioane de lei la rectificarea bugetară

Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară, în urma căreia Ministerului Educaţiei şi Cercetării i-a fost alocată suma de 551,4 milioane de lei. Banii sunt destinaţi, cu prioritate, achiziţiei de echipamente electronice pentru elevi şi cadre didactice, în vederea participării la activităţi de e-learning, precum şi pentru lucrări de execuţie şi proiectare a 59 de grădiniţe.

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, referitor la amânarea cu un an a creșterilor salariale ale profesorilor, că a fost necesară această măsură pentru că banii prevăzuți inițial în buget pentru creșterea salariilor trebuie folosiți pentru alte cheltuieli.

„Uitați-vă la datele prezentate de INS și la prognoza legată de creșterea economică, care este o scădere de 3,8%. Când îți scad veniturile, e ca într-o familie. Dacă îți scad veniturile și abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să îți bei banii la cârciumă. Banii au fost prevăzuți în buget dar între timp avem o altă categorie de cheltuieli care sunt absolut necesare. Față de bugetul inițial în Sănătate a fost nevoie de o creștere de aproximativ 9 miliarde de lei pentru a face față provocărilor generate de epidemie”, a explicat premierul.

Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor.

Distribuie informația
Alte știri