Bugetul record al județului Bihor pentru 2023, „bătut în cuie”!

Bugetul Consiliului Judeţean Bihor pentru anul 2023 a fost aprobat. E unul record, avand o valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu 51% mai mult față de 2022. Cei mai mulţi bani vor fi directionaţi spre investiţii. E vorba de peste 950 milioane de lei.

„În acești ani, o componentă importantă pe care Consiliul Județean Bihor a avut-o în vedere a fost orientarea bugetului județului Bihor spre investiții. Un element important a fost ca an de an cheltuielile de funcționare să scadă din punct de vedere al ponderii acestora din totalul bugetului. În felul acesta, banii pe care îi colectăm direct de la cetățenii județului sub formă de taxe și impozite, banii din repartițiile guvernamentale sau din fonduri europene, se vor îndrepta către proiecte de care cetățenii județului Bihor se pot folosi”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Cele mai multe investiții vor merge către proiecte din domeniul transporturi și comunicații, insumand 757 de milioane de lei. Pentru protecția mediului, datorită proiectelor derulate de CJ Bihor în acest domeniu, investițiile vor crește în acest an la 85 de milioane, față de 13 milioane, cât au fost cheltuiți anul trecut.

Pentru realizarea acestor investiții, CJ Bihor își propune să atragă din fonduri europene 688 de milioane de lei, iar din PNDL (Programul Anghel Saligny) 20 de milioane de lei.

Cea mai importantă investiţie, în valoare de 10,7 miliarde lei, cu finanţare europenă, derulată alături de Primăria Oradea şi Primăria Arad este drumul expres Arad – Oradea. Executivul bihorean si-a mai propus construirea centurii ocolitoare a oraşului Beiuş, extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea, dar si realizarea inelului de centură metropolitan, în valoare de aproape 300 milioane lei care se află în procedură de licitaţie.

Primele cele mai mari 20 de proiecte derulate de Consiliul Județean Bihor au o valoare de aproximatv 13,5 miliarde de lei.

Primele cele mai mari 20 de proiecte  derulate de Consiliul Județean Bihor au o valoare de aproximatv 13,5 miliarde de lei. „O parte din aceste proiecte vor fi finalizate anul acesta, o parte încep anul acesta și e posibil să fie și finalizate în 2023, pentru că avem finanțări condiționate de acest termen, iar o parte vor fi finanțate în anii următori”, a conchis Ilie Bolojan.

Acestea sunt:
Drum Expres Arad – Oradea: 10,7 mld. lei – Finanțare UE
Centura Beiuș: 403,2 mil. lei – Finanțare POIM
Centurile din Zona Metropolitană Oradea (Oșorhei, Nojorid, Sântandrei și reabilitare DJ 767E Oșorhei –
Copăcel): 304, 2 mil. lei – Finanțare POR
Inel rutier metropolitan Oradea: 289,4 mil. lei – Finanțare Program Angel Saligny
Centura Sânmartin: 263,8 mil. lei – Finanțare POIM
Extindere terminal Aeroportul Oradea: 212,8 mil. lei – Finanțare POIM
Drumul Apusenilor I și II: 173,2 mil. lei – Finanțare POR
Centura Aleșd: 145 mil. lei – Finanțare POIM
Reabilitare DJ 764 Aștileu – Roșia: 127,1 mil. lei – Finanțare PNDL
Centrul Cultural Multifuncțional: 125,5 mil. lei – Finanțare UE RO-HU
Centura Biharia: 114 mil. lei – Finanțare POR
Campus școlar din Municipiul Oradea: 101,2 mil. lei – Finanțare UE
Reabilitare drum județean DJ 795 Salonta – Tinca: 92,8 mil. lei – Buget CJ Bihor
Parcurile industriale Aleșd, Beiuș, Marghita, Ștei: 92,6 mil. lei – Finanțare UE și buget CJ Bihor
Extinderea pistei la 2500 metri la Aeroportul Oradea: 79,4 mil. lei – Finanțare POIM
Lărgire de la două la patru benzi pe DN19 și DN79: 68,9 mil. lei – Finanțare CNAIR
Centre de colectare a deșeurilor (16 localități): 41,9 mil. lei – Finanțare POIM
Reabilitare sediu Consiliul Județean Bihor: 41,7 mil. lei – Finanțare UE
Parc Științific și Tehnologic Oradea: 39,8 mil. lei – Finanțare POR
Reabilitare DJ 767 Dobrești – Vârciorog: 32,4 mil. lei – Finanțare PNDL
Distribuie informația
Alte știri