Cadouri pentru spectatorii fideli ai Teatrului Regina Maria

Foto: facebook

Spectatorii fideli ai Teatrului Regina Maria pot câștiga o invitație dublă la unul dintre spectacolele puse în scenă de Trupa Iosif Vulcan.

Astfel, dacă ați achiziționat sau urmează să achiziționați bilete la spectacolele „Domnișoara Iulia”, „Ursul și Cerere în căsătorie” ori „Zloată sau Viitorul Președinte al României”, aveți șansa să câștigați una dintre cele trei invitații duble la spectacolele „Creștini”, cea mai nouă producție a Trupei Iosif Vulcan (reprezentația din 7 noiembrie), „O poveste foarte simplă”, un spectacol emoționant, potrivit pentru familie (reprezentația din 10 noiembrie) sau „Sunetul Muzicii”, cel mai recent musical pus în scenă la Teatrul Regina Maria (reprezentația din 13 noiembrie).

Regulamentul prevede să aveți cel puțin un bilet la oricare dintre cele trei spectacole menționate mai sus, să etichetați printr-un comentariu la postare de pe pagina de Facebook a Teatrului Regina Maria persoana cu care doriți să mergeți la teatru și să distribuiți public acea postare. Biletele trebuir păstrate, pentru că premiul va putea fi ridicat numai după prezentarea acestora la Agenție, spun organizatorii pe facebook.

Câștigătorii vor fi aleși prin commentpicker.com și anunțați printr-un comentariu pe Facebook-ul Teatrului în 5 noiembrie, pentru „Creștini”, în data de 8 noiembrie, pentru „O poveste foarte simplă” și în ziua de 10 noiembrie, pentru „Sunetul Muzicii”.

Distribuie informația
Alte știri