Calea Sântandrei din Oradea va fi iluminată public

Foto: investenergy.ro

Consilierii locali au aprobat joi, 25 august, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru lucrarea de interes local „Implementarea iluminatului public în zona Calea Sântandrei din Oradea”.

Proiectul vizează acostamentul situat între șoseaua de centură a municipiului, începând de la intersecția străzilor Calea Sântandrei cu Ovidiu Densusianu, și comuna Sântandrei, pe sensul de mers către localitatea învecinată. Astfel, se propune extinderea rețelei de iluminat public, tronsonul vizat având o lungime de 1.200 de metri. Corpurile de iluminat vor fi de tip LED.

„Am avut o discuție cu Primăria Sântandrei și pe drumul de legătură cel vechi de la sensul giratoriu de pe Calea Sântandrei până la intrarea în Sântandrei, pe o porțiune de aproximativ 1.200 de metri, care este în administrarea municipiului Oradea, nu există iluminat public, așadar pe partea municipiului, pe vechiul drum de legătură, noi vom implementa, cel mai târziu în vara anului viitor, sistemul de iluminat public astfel încât tronsonul respectiv să fie iluminat pe timp de noapte”, a declarat primarul Oradiei, Florin Birta.

Valoarea totală a investiției este de 620.256,97 de lei, inclusiv TVA, durata de execuție a obiectivului fiind de 4 luni.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri