Campania de asfaltari. 11 strazi din Iosia vor fi modernizate in primavara electorala

Primaria a anuntat vineri inceperea lucrarilor de modernizare pe urmatoarele strazi: str. Verii, str. Măgurei, str. Salciei şi str. Clopoţeilor, Caraşului, Olteţului, Ecaterina Varga, Govorei, Copacilor, Sirenei, Pelinului. Lucrarile vor fi incheiate in cel mult 3 luni

Aceste străzi nu au fost până acum asfaltate.

Lucrările sunt executate de firmele Drumuri Bihor, Drumuri Orăşeneşti şi SC Extract Com SRL Salonta. Lungimea totală a celor 11 străzi care vor fi modernizate este de 2 kilometri.

Detalii tehnice

Pe str. Măgurei, cu o lungime de 154 m, lucrările sunt executate de Drumuri Bihor, termenul de execuţie este de 2 luni, iar valoarea contractului este de 137.356 lei (fără TVA); pe str. Salciei, cu o lungime de 168 m, lucrările sunt executate de Drumuri Bihor, termenul de execuţie este de 2 luni, iar valoarea contractului este de 208.535 lei (fără TVA); pe str. Clopoţeilor cu o lungime de 154 m, lucrările sunt executate de S.C Drumuri Bihor, termenul de execuţie este de 2 luni, iar valoarea contractului este de 221.254 lei (fără TVA); pe str. Verii, cu o lungime de 203 m, lucrările sunt executate de Drumuri Bihor, termenul de execuţie este de 2 luni, iar valoarea contractului este de 226.970 lei (fără TVA).

Pentru celelalte 7 străzi, la care lucrările de modernizare vor începe săptămâna viitoare, valorile sunt următoarele: str. Caraşului – 340 m, 443.962 lei (fără TVA), termenul de execuţie este de 3 luni, firma executantă Drumuri Bihor; str. Olteţului – 286 m, 419.401 lei (fără TVA), termenul de execuţie 3 luni, firma executantă Drumuri Bihor; str. Ecaterina Varga – 169 m, 253.762 lei (fără TVA), termenul de execuţie de 3 luni, firma executantă Drumuri Bihor; str. Govorei- 159 m, 222.038 lei (fără TVA), termenul de execuţie de 2 luni, firma executantă Drumuri Orăşeneşti; str. Copacilor – 173 m, 202.579 lei (fără TVA), termenul de execuţie de 3 luni, firma executantă Drumuri Bihor, str. Sirenei – 146 m, 195.441 lei, termenul de execuţie de 3 luni, firma executantă Drumuri Orăşeneşti; str. Pelinului – 186 m, 268.112 lei (fără TVA), termenul de execuţie de 2 luni, firma executantă SC Extract Com SRL Salonta.

Distribuie informația
Alte știri