Campania electorală pentru alegerile locale va începe pe 28 august, anunță AEP

Campania electorală va începe pe 28 august, anunță Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), după ce Senatul a stabilit ca alagerile locale să aibă loc pe 27 septembrie.

Birourile electorale de circumscripţie vor fi constituite la data de 8 august, dată de la care vor putea fi înregistrate alianţele electorale şi vor putea fi depuse candidaturile, arată AEP.

„În ceea ce priveşte alianţele electorale, la alegerile locale, acestea se pot constitui între partide politice sau alianțe politice la nivel județean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la același nivel, decât dintr-o singură alianță electorală. La alegerile locale din 2020, alianțele electorale se înregistrează la biroul electoral de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz, până cel mai târziu la data de 11 august 2020”, mai menționează AEP în comunicat.

Referitor la listele de susţinători şi numărul de semnături necesare depunerii candidaturilor la alegerile locale din acest an, reamintim că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 din Legea nr. 84/2020 reduce la jumătate numărul minim al susținătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor, art. 4 reglementând că pentru candidaturile la consiliul local și funcția de primar din aceeași circumscripție electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul județean și președintele consiliului județean din aceeași circumscripție electorală, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor prezenta câte o singură listă de susținători.

Perioada de depunere a candidaturilor urmează să se încheie la data de 18 august 2020, birourile electorale de circumscripţie urmând să constate rămânerea definitivă a acestora la data de 24 august, precizează AEP.

Campania electorală va începe în data de 28 august 2020 şi se va încheia în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, respectiv în data de 26 septembrie 2020, ora 7.00.

Sursa: mediafax.ro

Distribuie informația
Alte știri