Candidații PSD pentru Consiliul Județean Bihor

PSD Bihor a depus marți, 30 aprilie 2024, la Biroul Electoral Județean (BEJ), lista candidaților pentru Consiliul Județean Bihor și semnăturile de susținere pentru alegerile locale din 9 iunie 2024.

„Cerem votul de încredere al bihorenilor, pentru că scopul nostru este de a ne axa politica în interesul lor. Vrem să dezvoltăm sectorul economic și să creștem nivelul de trai al bihorenilor, vrem să dezvoltăm județul pe partea de sănătate și infrastructură și, cel mai important, cetățeanul să fie respectat de către administrația locală”, a declarat Aurel Mohan, președintele interimar al PSD Bihor și candidatul organizației la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor.

Pe locurile următoare, între primele zece nume de pe listă, se află:
Vladu Adriana-Gabriela, președinte al Uniunii Sanitas Bihor
Bekesi Csaba, director executiv al AJOFN Bihor
Cozma Vasile-Felix, președinte ANFP
Avram Nicolae-Ioan, inspector școlar general adjunct
David Sergiu-Octavian, președinte TSD Bihor
Ciora Florian, economist
Chirilă Florin-Bujor, consilier juridic
Oros Florian-Victor, inginer.

La eveniment au fost prezenți o parte dintre candidații aflați pe lista PSD Bihor pentru Consiliul Județean, Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Municipiului Oradea, precum și Emilian Pavel, subprefectul județului Bihor și Gabriel Ghilea, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Distribuie informația
Alte știri