Care a fost cauza incendiului la hala de pe strada Matei Corvin din Oradea. Au ars sute de metri de acoperiș și panouri fotovoltaice

Pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu de amploare, produs marți, 21 iunie a.c., pe strada Matei Corvin din Oradea, la o hală în care nu se mai desfășurau procese tehnologice din luna noiembrie, aparținând unei societăți comerciale al cărei domeniu de activitate l-a reprezentat fabricarea de produse din lemn.

Evenimentul a fost sesizat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor în jurul orei 16.10, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate imediat, echipajele Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, două containere de tip Abroll, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la o parte din acoperișul halei și parțial în interiorul unuia din cele patru spații în care era compartimentată hala, flăcările ameninţând să se propage la celelalte trei compartimente și la întregul acoperiș, construit pe o suprafață de circa 4000 de metri pătrați.

Pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru împiedicarea propagării flăcărilor la întreaga clădire, peste 20 de pompieri militari conduși în teren de prim-adjunctul inspectorului șef, colonel Csilik Alexandru, au acționat cu cele șapte autospeciale de intervenție, timp de aproximativ 40 de minute, acțiunea de stingere fiind îngreunată de existența numeroaselor materiale combustibile ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum.

După stingerea incendiului, echipajele de pompieri militari au acționat în continuare, pentru căutarea și lichidarea focarelor ascunse, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative, până la ora 19.30.

În urma evenimentului au ars aproximativ 230 de metri acoperiș și panourile fotovoltaice aflate pe suprafața respectivă, corpuri de mobilier, utilaje și circa o tonă de materiale textile și piele depozitate în compatrtimentul afectat de incendiu.

Pompierii militari au reușit să salveze o mare parte din acoperiș, aproximativ 1800 metri pătrați de panouri fotovoltaice, spațiile administrative amenajate în interior, circa 75 % dintr-un autoturism aflat în hală, bunuri materiale, utilaje și cherestea depozitate în interiorul compartimentelor construcției.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de o defecțiune la un invertor.

Distribuie informația
Alte știri