Care e planul pentru Aeroportul din Oradea?

foto/ facebook.com/AeroportOradea

„ Ilie Bolojan declara în 2019 că, dacă în 2020 PNL va câştiga majoritatea în CJ Bihor, în 6 luni Aeroportul Oradea va avea două curse externe și a promis că, în caz contrar, va demisiona.

Ilie Bolojan a câștigat președinția Consiliului Județean, PNL majoritatea în CJ doar că în primăvara lui 2023 Oradea va rămâne complet fără curse externe, după retragerea Ryanair. Și nici AIR Oradea nu e gata și sunt slabe șanse să înceapă să opereze anul viitor. 

Ar fi nepotrivit să îi cerem demisia pentru acest eșec, în schimb, îi vom cere mai mult realism când își ia astfel de angajamente a căror realizare nu depind doar de puterea unui președinte de CJ. 

Noi USR îi cerem să prezinte un plan realist pentru Aeroportul Oradea bazat pe date și pe tendințe pentru transportul aerian.

Promisiunile nerealiste, care pornesc din ambiții nu din analize tehnice și reci, setează așteptări nerealiste și fac rău bunei administrări pentru că întăresc percepția că se pot face miracole când, în realitate, e vorba despre procese și proceduri de durată. 

Nu știm dacă Ilie Bolojan va convinge Ryanair să rămână cu un nou ajutor de stat, dar semnalele sunt că Aeroportul Oradea va rămâne fără curse externe de anul viitor ”, Daniel Palaghianu, președinte USR Oradea.

Distribuie informația
Alte știri