Care sunt cele mai adoptate animale de la ZOO Oradea. Sâmbătă e Ziua Părinților Adoptivi

facebook.com/oradeazoo

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, între orele 9.00 – 15.00, la ZOO Oradea se desfășoară o nouă ediție a Zilei Părinților Adoptivi.
Din program fac parte activități cum ar fi: adăpatul animalelor, pregătirea hranei, precum și hrănirea unora dintre acestea, printre care poneii, caii, suricatele, lemurienii, papagalii, totul sub atenta supraveghere a angajaților Grădinii Zoologice.

Perioada pentru care se încheie adopția este de un an, iar suma achitată este de 200 lei, pentru persoanele fizice, respectiv 500 lei, în cazul persoanelor juridice. Părinții adoptivi persoane fizice vor beneficia de un certificat de adopție, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum și intrare gratuită o dată pe lună, timp de un an. Persoanele juridice vor beneficia suplimentar de inscripționarea numelui pe un panou lângă țarcul animalului.

În cazul acestora, accesul gratuit în Zoo Oradea este prevăzut de două ori pe an, cu ocazia Zilei părinților adoptivi, când doi reprezentanți ai societății (desemnați de conducere) vor putea participa la eveniment.

În prezent, la Grădina Zoologică Oradea sunt înregistrați aproximativ 60 de păriniți adoptivi, din Oradea și mai multe localități din țară: Baia Mare, Cluj-Napoca, Iași, Eforie Sud, Timișoara, București, Sighetu Marmației, Aiud, Jimbolia etc.

Cele mai adoptate animale sunt suricatele, urmate de lemuri, antilope, cai, căprioare, cerbi sau zebu.
Sumele încasate vor fi folosite pentru alimente, vitamine şi medicamente.

Distribuie informația
Alte știri