Carla Del Ponte: „Putin e un criminal și sper că un mandat internațional de arestare a lui să fie emis cât mai curând”

Foto: huffingtonpost.it

„Putin e un criminal și sper că un mandat internațional de arestare a lui să fie emis cât mai curând”. Este opinia fostului procuror șef al Curții penale Internaționale, Carla Del Ponte. Curtea Penală Internațională a deschis deja o anchetă privind crimele de război și crimele împotriva umanității comise în Ucraina. Acest lucru va face posibilă identificarea autorilor, dar – subliniază Del Ponte – „primul responsabil este cu siguranță președintele Putin”

„Ancheta trebuie să ducă la emiterea unui mandat internațional de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Asta nu înseamnă că va fi arestat. Cu toate acestea, îi vă fi imposibil să-și părăsească țara. Un mandat de arestare nu va avea efect cât timp Putin rămâne în Rusia, dar libertatea sa de mișcare internațională va fi sever restricționată”, a spus Carla del Ponte într-un interviu acordat ziarului La Repubblica.

Acuzațiile deja formulate se referă la crimele de război și împotriva umanității. Sunt din ce în ce mai multe probe că rușii au folosit arme interzise prin Convenția de la Geneva și desigur atacarea culoarelor umanitare prin care civilii fug din calea bombelor. Marea Britanie a anunțat deja că sprijină financiar și tehnic investigația Curții Penale Internaționale.

Carla Del Ponte, care a condus anchetele crimelor de război comise în Rwanda și fosta Iugoslavie, declară că rezultatele anchetei nu vor apărea peste noapte, dar pentru crime de război și crime împotriva umanității, agresiune și genocid – spune Del Ponte – nu există nicio prescripție.

Distribuie informația
Alte știri