Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’ de la Bădăcin aşteaptă vizitatori, după ce a fost salvată printr-o campanie civică

Foto: patrimoniu100.ro

Peste 500 de donaţii în valoare totală de 245.000 de euro au făcut posibilă salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, ajunsă în 2015 în prag de colaps, în cadrul unei impresionante campanii publice derulate timp de patru ani, potrivit agerpres.ro. Donaţii au fost de la 20 de lei, până la 50.000 de euro, o sumă record alocată proiectului de Primăria Oradea. Au mai contribuit, cu sume importante, Baroul Bucureşti – 15.000 de euro, Consiliul Judeţean Sălaj – 100.000 de lei şi primăria Şimleu Silvaniei – 15.000 de lei. Campania a fost sprijinită de actriţa Oana Pellea, dar şi de Fundaţia „Corneliu Coposu”.

Potrivit preotului din Bădăcin, în restaurarea imobilului s-a avut în vedere forma casei din 1947, în momentul arestării lui Iuliu Maniu. De-a lungul timpului, casa a avut mai mult etape de construcţie, iniţial fiind vorba doar de o clădire cu două camere, care ulterior a fost extinsă.


La început de decembrie 2019, „pudrată” cu prima zăpadă din această iarnă, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin îşi aşteaptă vizitatorii dornici să cunoască istoria ei, într-o haină nouă, ce respectă cât s-a putut de fidel structura avută în momentul în care a fost părăsită de cel mai cunoscut locuitor al său, Iuliu Maniu.


Distribuie informația
Alte știri