Câștigătorii concursurilor „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” de la Oradea

Peste 90 elevi din cadrul a 15 echipe au participat, vineri, 13 mai a.c., pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv Oradea, la faza judeţeană a competiţiilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”, activitate organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „CRIŞANA” al judeţului Bihor, în colaborare cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Concursurile se organizează anual cu elevii, având un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile, scopul acestora vizând dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi analiză a factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, promovarea atitudinilor şi comportamentelor adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerei generații.

La startul celor două competiţii, desfăşurate pe parcursul a cinci ore, s-au aliniat 15 echipe din cadrul Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea, Colegiului Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiului Național „Octavian Goga’’ Marghita, Colegiului „Unirea” Ștei, Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Liceului Teoretic “Gabriel Țepelea” Borod, Școlii Gimnaziale nr. 1 Căbești, Școlii Gimnaziale nr. 1 Remetea și  Școlii Gimnaziale „Szalardi Janos” Sălard.

După parcurgerea probei teoretice și a celor două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”), rezultatele concursului ” Prietenii pompierilor ” au fost următoarele:

Fete

         Locul I        – Școala Gimnazială nr. 1 Căbești

Locul II      – Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea

Băieţi

         Locul I        – Școala Gimnazială nr. 1 Remetea

         Locul II       – Școala Gimnazială „Szalardi Janos” Sălard

         Locul III      – Școala Gimnazială nr. 1 Căbești

La competiţia cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”,  ale cărei probe practice au constat în “ Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50 metri” şi “ Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, podiumul a fost ocupat de următoarele echipe:       

         LICEU

         Locul I        – Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș

         Locul II       – Liceul Teoretic “Gabriel Țepelea” Borod

         Locul III      – Colegiul Național „Octavian Goga’’ Marghita

        GIMNAZIU

         Locul I        – Colegiul Național „Octavian Goga’’ Marghita

         Locul II       – Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea

         Locul III      – Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea

Concursurile s-au încheiat cu festivitate de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele trei locuri fiind  recompensate cu cupe, diplome, medalii și premii.

De asemenea, pentru munca și timpul investite în pregătirea pentru această activitate de promovare a spiritului civic și de instruire în domeniul situațiilor de urgență, toate echipele participante au fost răsplătite cu diplome și diferite premii.

Distribuie informația
Alte știri