Procurorii beiuseni au deschis un dosar penal faţă de inculpatul Hera Cristea Petru, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. „În seara zilei de 10.10.2017 în intervalul orar 20,00...
Stiri
Turneul internaţional dotat cu Cupa Felix Electrofor va reuni iubitori redutabili ai sportului minţii. Competiţia se va derula în sistem elveţian, pe durata a nouă runde, timpul alocat de...
Primăria Oradea susține construirea unui corp nou de clădire, dedicat exclusiv specialităţilor pediatrice, în curtea Spitalului Municipal. Va fi legat de sediul actual printr-o pasarelă suspendată. Noul corp de...
Orădenii sunt invitați la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” , iar intrarea e liberă. Vineri, 20 octombrie 2017, de la ora 17:30, rulează pelicula „Hoțul de orhidee”, regizată de Spike...
Tribunalul Bucureşti a terminat vineri de judecat dosarul lui Vasile Blaga, urmând ca instanţa să anunţe data când va da sentinţa în acest caz. Procurorul de şedinţă a cerut...
Peste 150 de reprezentanți ai inspectoratelor școlare, directori de școli și cadre didactice din 12 județe din zonele de vest și nord-vest ale țării au participat, vineri, 20 octombrie...
În declaraţia sa politică din această săptămână, deputatul PNL Găvrilă Ghilea a citat din informaţiile statistice diseminate recent de Banca Naţională a României şi Institutul Naţional de Statistică, conform...
Bihorenii mai au la dispozitie câteva zile pentru a-şi testa sănătatea gratuit sau la preţuri mult reduse. Au însă nevoie de bilet de trimitere. Spitalul Pelican acordă vouchere cu...
Salvamantiștii bihoreni refac traseul Via Ferrata „Peretele Zânelor” din Vadu Crișului. Asta dupa ce, miercuri, 18 octombrie, în urma unei sesizari, au constatat furtul a peste 15 metri de...
Milioane de piese LEGO vor da năvală, în acest sfârșit de săptămână, în centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului, cu ocazia unei noi ediții a Brickenburg Expo...