Câteva sute de locuri de muncă, internshipuri, stagii de practică și oportunități de voluntariat sunt disponibile la Târgul de Cariere Oradea

Evenimentul va avea loc, sambata, la Lotus Center, între orele 10.00-16.00.

Posturile disponibile sunt atât pentru persoane cu studii superioare și cu experiență, cât și pentru cei interesați de un post entry level.

Se caută, printre altele, vorbitori de limbi străine, directori financiari, specialiști marketing, consilieri clienți, consultanți în finanțări nerambursabile, recepționeri, bucătari.

La eveniment sunt aşteptaţi studenţi care caută un stagiu de practică sau chiar un job, absolvenţi care-şi caută un loc de muncă, dar şi persoane cu un job care doresc să-l schimbe.
Organizatorii se aşteaptă la participarea a peste 1.500 de candidaţi.

Distribuie informația
Alte știri