Cazare gratuită pentru părinții care merg cu copiii pentru evaluare sau internare în Cluj–Napoca. Vezi cine beneficiază de ofertă

Asociaţia Life Education for All oferă, prin proiectul “Acasă” cazare gratuită pentru părinţii cu venituri modeste (3000 de lei/familie) care vin la Cluj-Napoca pentru internare sau evaluare cu copiii lor bolnavi cronic. Locuinţa va putea găzdui în acelaşi timp până la şase persoane. Acestea vor avea acces gratuit, zilnic, într-un interval de două ore, cu programare prealabilă, la spaţiile şi aparatura necesare pentru a spăla haine sau pentru a găti.

Asociaţia Life Education for All a derulat până acum trei proiecte destinate copiilor bolnavi internaţi în spitalele din Cluj: ‘Sunet pentru Sănătatea Copiilor’, prin care a dotat saloanele de copii bolnavi cronic cu audioteci (în șase spitale din Cluj şi trei spitale din Baia Mare, Alba Iulia şi Oradea) şi derulează de un an, săptămânal, trei ateliere de art-terapie pentru copiii internaţi la oncologie, nefrologie şi psihiatrie pediatrică.

Cei care doresc să obțină detalii în legătură cu acest proiect, pot contacta Asociația printr-un formular pus la dispoziție pe site-ul Asociației la secțiunea contact, ori la telefon 0727 648 946 sau Email: office@lifeeducationforall.org

Distribuie informația
Alte știri