Ce șantiere noi de autostrăzi vor demara în 2024 în județul Bihor

foto: hotnews.ro

Anul 2024 ar putea însemna un an important din punct de vedere al noilor șantiere de autostradă. Aproape 197 de kilometri de autostradă ar putea intra în etapa de lucrări efective, iar unele tronsoane se vor construi prin județul Bihor, arată o analiză hotnews.ro

  • A3 Suplacu de Barcău – Chiribiș – 26,3 km – Contractul cu antreprenorul român Construcții Erbașu a fost semnat la final de noiembrie 2023 pentru circa 884 mil. lei. Teoretic termenul de proiectare este de 6 luni, dar ordinul inițial de începere nu a fost încă emis. Teoretic în 2024 ar putea demara execuția lucrărilor.
  • A3 Chiribiș – Biharia – 28,55 km – Licitația încă e activă, după ce contractul cu fostul constructor Trameco (Selina) a fost reziliat în mai 2022. Câștigător a fost dat constructorul român Precon (din grupul Selina), dar lucrurile sunt complicate birocratic de un proces pe rol care contesta decizia de reziliere. Dacă se va semna contractul în 2024, el prevede un termen de 6 luni pentru proiectare, deci există șanse măcar teoretic ca șantierul pentru lucrările de execuție să demareze până la final de an.

În 2024 vor începe lucrările și la drumul expres Oradea-Arad cu  o lungime 120,1 km, cu patru benzi de circulație, la care se adaugă legăturile cu principalele orașe de pe traseu. În județul Bihor, proiectul prevede trei noduri importante: nodul rutier din Oradea, drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km.

Distribuie informația
Alte știri