Ce trebuie să știe proprietarii de animale despre protejarea acestora în zilele caniculare

Având în vedere obligațiile proprietarilor/ deținătorilor de animale de a implementa și asigura, în perioadele caniculare și secetoase, programe și măsuri speciale care să prevină manifestarea unor efecte nedorite la adresa sănătății animale, prin apariția stresului și respectiv a șocului termic, pentru asigurarea sănătății și bunăstării animalelor se recomandă următoarele:

  1. Proprietarii și deținătorii de animale trebuie să:
  1. asigure facilități corespunzătoare de adăpostire a animalelor, care să asigure atât protecție față de acțiunea directă a razelor solare, cât și condiții de microclimat ( temperatură, umiditate, ventilație) cât mai aproape de cerințele fiziologice ale speciei de animale deținute/ exploatate;
  2. asigure buna funcționare a instalațiilor de climatizare, hrănire și adăpare folosite la exploatarea animalelor, prin verificarea, mentenanța periodică de calitate, și respectiv asigurarea sistemelor de rezervă (generetoare de curent, pompe de apă, ventilatoare) în special în cazul exploatării intensive a animalelor;
  3. evite sau să limiteze în intervalul orar 10.00 – 18.00, folosirea animalelor la activități care presupun eforturi fizice, cu precădere în cazul animalelor de povară și sau tracțiune;
  4. asigure pentru animalele exploatate pe pășune zone de umbrire corespunzătoare, respectiv surse de apă și hrană suficiente;
  5. asigure cantităţi suficiente de apă potabilă şi de furaje, corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
  6. să inspecteze regulat animalele și facilitățile de hrănire, adăpare și furajare, și să anunțe de urgență medicul veterinar asupra orice modificare comportamentală sau a stării de sănătate a animalelor deținute, respectiv orice scădere a consumului de hrană sau apă observate la nivelul exploatației;
  7. să evite menținerea animalelor în spații sau incinte închise (mijloace de transport, containere etc), cu expunere directă la acțiunea razelor solare, fără asigurarea condițiilor de microclimat și a unor cantități de apă suficiente

Transportatorii de animale trebuie să:

să transporte animalele într-un mod care să nu le provoace răni sau suferințe inutile;

să evite transportul animalelor la ore cu temperaturi crescute din timpul zilei, transporturile urmând a fi efectuate în perioade răcoroase, în timpul nopții sau la primele ore ale dimineții, de regulă pe trasee care includ porțiuni de drum umbroase sau din zone montane mai răcoroase;

se asigure că echipamentele de microclimat ale mijlocului de transport sunt în parametri tehnici de funcționare, pentru a asigura un interval termic de 5-30 0C pe toată perioada transportului, iar animalele au la dispoziție surse suficiente de apă potabilă;

să verifice prognozele meteorologice pe întregul traseu astfel încât să prevină expunerea animalelor la condiții extreme, iar planificarea călătoriei să se realizeze astfel încât călătoria să se finalizeze în cel mai scurt timp posibil;

să reducă, în perioadele cu temperaturi ridicate în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică a animalelor, densitatea maximă autorizată de încărcare a acestora, respectiv să întocmească și să dețină palnuri de intervenție pentru situații de urgență;

Autoritățile publice locale trebuie să:

dețină o evidență a tuturor efectivelor de animale exploatate la nivelul unității administrative, inclusiv a animalelor aflate în transhumanță, sau în tabebere de vară, a proprietarilor sau deținătorilor acestora și să informeze periodic populația privind măsurile generale de prevenire a urmărilor efectelor caniculei la nivelul unității administrative;

asigure un management corespunzător privind identificarea generatorilor de deșeuri, respectiv de colectare și neutralizare a deșeurilor cu risc biologic;

să asigure și să organizeze locuri prestabilite pentru retragerea sau mutarea animalelor în situații excepționale ( ex. incendii etc)

Informații privind necesarul zilnic de apă. Necesarul zilnic de apă potabilă ce trebuie asigurat unui animal, diferă în funcție în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică, și se încadrează în următoarele valori/recomandări pentru specie/ cantitate/zi: vaci – lapte / 38 – 52 litri; bovine / 38 litri; cabaline / 20 – 45 litri; porcine / 4 – 11.5 litri; ovine / 6 litri; păsări – curte / 0,5litri.

Alte știri