Cea de-a 93-a ediţie a galei Premiilor Oscar va avea loc astăzi. România, nominalizată în premieră la două categorii cu filmul ”Colectiv”

„Nomadland” ar putea fi câștigătorul premiului pentru cel mai bun film la gala premiilor Oscar 2021, potrivit predicțiilor făcute de New York Times. Filmul a câștigat aproape fiecare mare premiu de până acum, de la Producers Guild la Globurile de aur. Cel mai recent, joi seară filmul „Nomadland”, regizat de Chloe Zhao, a fost marele învingător al celei de-a 36-a gale Independent Spirit Awards, unde acest lungmetraj a câştigat patru trofee.

Potrivit predicțiilor făcute de New York Times concurenți pentru „Nomadland” sunt „Promising Young Woman” și ”Minari”, cu șansa întâi fiind primul.

Ceremonia Oscarurilor reprezintă apoteoza sezonului premiilor cinematografice hollywoodiene, care debutează de cele mai multe ori în luna ianuarie, odată cu atribuirea Globurilor de Aur. Pentru ediţia de anul acesta, Academia Americană de Film plănuieşte o gală cu o participare limitată la aproximativ 170 de persoane, unde vor asista în persoană doar cei nominalizaţi, cei care îi însoţesc şi prezentatorii, decizie ce va reduce substanţial numărul participanţilor. De asemenea, s-a renunţat la biletele de intrare la care aveau acces prin tragere la sorţi membrii Academiei şi la alte evenimente foarte importante, precum dejunul cu nominalizaţii la premiile Oscar, desfăşurat cu o săptămână înainte de gală, sau la petrecerea Governor’s Ball, organizată imediat după ceremonie.

Producătorii au explicat că ceremonia va fi transmisă în 24 de cadre pe secundă şi în format panoramic. Ei au anunţat totodată că se vor folosi mai degrabă tehnici de peliculă decât de televiziune şi că vor fi „trei ore de divertisment”, bazate pe „optimism şi sinceritate”, potrivit detaliilor prezentate de revista Variety, la 20 aprilie 2021, şi preluate de EFE. 

Distribuie informația
Alte știri