Cel mai amplu proiect de reabilitare a rețelelor de termoficare din România se derulează la Oradea

„Acesta este cel mai îndrăzneț și cel mai amplu proiect de reabilitare a rețelelor de termoficare din România ultimilor 27 de ani. În nici un oraș din România nu s-a pus în execuție un proiect de înlocuire a peste 20 de kilometri de conducte magistrale într-un termen atât de strâns”, spune viceprimarul Mircea Mălan.

În acest moment, pe șantierele orădene legate de termie lucrează 248 de muncitori și 69 de utilaje în teren.

În legătură cu situația investițiilor în sistemele de termoficare din România, viceprimarul spune că Oradea este orașul care a atras cele mai importante fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare, beneficiind astăzi de cea mai mare, eficientă și cea mai nepoluantă centrală electrică de termoficare din România, realizată cu fonduri europene.

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din municipiu au început în 2014, în prima etapă fiind înlocuiți 17,5 kilometri de conducte din rețeaua primară. În etapa a II-a se reabilitează 20,28 kilometri, din care în 2016 au fost înlocuiți 5,7 kilometri. Până în anul 2020 se dorește finalizarea tuturor lucrărilor pe rețeaua primară, iar din vara anului viitor începerea lucrărilor la etapa a III-a.

 

Distribuie informația
Alte știri