Cele mai valoroase achiziţii din ultimii ani, prezentate la Muzeul Țării Crișurilor

Miercuri, 12 februarie, Muzeul Ţării Crişurilor vernisează o expoziţie intitulată „Obiecte recuperate. Achizițiile Muzeului Țării Crișurilor din Oradea între 2014 și 2019” al cărei scop este prezentarea unei părţi dintre cele mai valoroase bunuri patrimoniale achiziționate de instituţie în ultimii cinci ani.

Evenimentul ţine să evidenţieze modul în care, an de an, instituţia de cultură a urmărit cu consecvenţă dezvoltarea şi completarea colecțiilor tuturor secțiilor proprii – Ştiințele naturii, Arheologie, Istorie, Artă (românească și universală) şi Etnografie. Bunurile cu care instituţia şi-a completat zestrea patrimonială în ultimii cinci ani au fost cumpărate din bugetul propriu, mai precis din banii încasaţi prin activităţile proprii. O parte dintre obiecte vor fi valorificate din punct de vedere muzeistic în noile expoziții permanente ale Muzeului, care sunt în curs de finalizare. Tot cu acest prilej vor fi expuse, pentru prima dată în noul sediu, cele opt tapiserii cu titlul Anotimpurile, datorate artistei plastice Maria Blendea. Tapiseriile au fost restaurate pentru a fi incluse în actualul proiect de expoziție permanentă al MTC.

Vernisajul va avea loc începând cu ora 17:00, la sediul instituţiei din Strada Armatei Române nr. 1/A. Expoziția rămâne deschisă până în data de 12 martie 2020.

Distribuie informația
Alte știri