Centura municipiului Oradea va fi iluminată cu LED

În data de 10 ianuarie 2024, Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a emis ordinul de începere pentru lucrările ce au în vedere eficientizarea sistemului de iluminat public, pe Centura Oradea, aflată pe raza municipiului Oradea. 

Lucrările presupun înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu circa 1.200 de corpuri noi, de tip LED, precum și înlocuirea stâlpilor de iluminat degradați. De asemenea, vor fi remediate situațiile de avarie existente, precum și punctele de aprindere ce întâmpină probleme în funcționare. 

Lucrările din prima parte a acestui an vor conduce la creșterea vizibilității și, implicit, la creșterea siguranței participanților la trafic. De asemenea, investiția în tehnologia LED va determina reducerea costurilor cu energia electrică pe Centura Oradea – costuri suportate de către Primăria Oradea, din bugetul local. 

Valoarea contractului este de 1 966 251,84 lei (fără TVA), iar lucrările se vor desfășura pe durata a șase luni. Garanția lucrărilor este de 36 de luni, informează Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea.

Cu această ocazie, Primăria Oradea salută investiția în sistemul de iluminat public aferent Șoselei de Centură și le mulțumește partenerilor din cadrul DRDP Cluj și SDN Oradea, pentru interesul arătat acestei artere importante, situată pe raza municipiului Oradea.

Distribuie informația
Alte știri