Cerere de oferte din partea deţinătorilor de hoteluri din Oradea pentru cazarea personalului medical implicat în lupta cu epidemia Covid-19!

Instituția Prefectului Bihor împreună cu Primăria Oradea fac un apel către operatorii economici din domeniul hotelier să vină în sprijinul personalului medical implicat în lupta cu epidemia Covid-19!

În acest sens, operatorii hotelieri sunt invitați să depună oferte publice pentru cazarea cadrelor medicale implicate în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus, pentru a asigura protecția maximă a acestora și a familiilor lor.

Criterii de evaluare a ofertelor:

1. Spațiile de cazare să fie localizate pe raza Municipiului Oradea

2. Clasificația acestora să fie de 3 stele sau fiecare cameră să dispună de grup sanitar propriu

3. Distanța apropiată față de Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Ofertele se vor depune exclusiv în format electronic, până în data de sâmbătă, 04 aprilie 2020 inclusiv, la adresa de email: cancelarie@prefecturabihor.ro

Distribuie informația
Alte știri