În data de 31.12.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 01.00, au fost observate, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră, cincisprezece persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin. Imediat, un echipaj mobil format din poliţişti de frontieră a intervenit pentru oprirea grupului, persoanele respective fiind preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, doisprezece adulți cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani şi trei minori cu vârste între 15 și 17 ani.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.