CFR Călători repune în circulaţie, gradual, trenurile de călători în trafic intern şi internaţional

CFR Călători repune în circulaţie, gradual, trenurile de călători în trafic intern şi internaţional, odată cu ieşirea din starea de urgenţă, şi anunţă noile reguli de călătorie

Masca de protecţie este obligatorie, mănuşile de unică folosinţă sunt recomandate, nu vor fi vândute bilete pentru călătoria fără loc, în staţii vor avea loc, prin sondaj, filtre la urcarea în tren, iar compania recomandă cumpărarea online a biletelor de tren şi precizează că menţine regula “un loc liber, un loc ocupat” cu excepţia grupurilor care locuiesc/lucrează împreună şi care pot ocupa locuri alăturate.

Trenurile internaţionale vor reintra în grafic, gradual, din 15 iunie 2020, în acord cu partenerii feroviari străini şi recomandările Uniunii Europene.

De asemenea, pentru perioada 15 mai – 1 iunie, pe anumite rute se acordă facilitatea de a circula cu abonamente Regio şi la trenurile InterRegio, pentru o distribuţie a călătorilor cât mai eficientă pe trenurile disponibile, iar unele InterRegio vor avea opriri suplimentare pentru a prelua călătorii din staţiile mai mici. În această perioadă, sistemul de rezervare a locului este extins pentru mai multe trenuri Regio. 

Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; şi dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei de cel puţin doi metri faţă de celelalte persoane.

Distribuie informația
Alte știri