Cine o înlocuiește pe Florica Cherecheș la șefia organizației de femei PNL

Noua președintă a Organizației Femeilor Liberale (OFL) este senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc (președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat). Aceasta o va înlocui la șefia femeilor liberale pe Florica Cherecheș, fost deputat de Bihor.

În cadrul Congresului Extraordinar OFL din 31 Martie 2023, Pauliuc a fost aleasă președinte cu 837 de voturi, din cele peste 1200 exprimate, în timp ce deputata Cristina Trăilă a obțințul 338 de voturi.

„Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care colegele mele mi-au acordat-o alegându-mă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Liberale.  Votul lor mă onorează şi mă obligă să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a transforma OFL într-o structură de elită a Partidului Naţional Liberal”, a transmis Pauliuc după anunțarea rezultatelor votului.

„Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă a avut la rândul său un discurs video, în cadrul Congresului. El a afirmat că e necesar să crească numărul femeilor în structuri de conducere.  „Ne-am angajat de fiecare dată să facem în așa fel încât să creștem numărul de domnișoare și doamne în tot ceea ce înseamnă activitate și, în mod deosebit structurile de conducere, indiferent de nivelul la care ne referim”, a transmis Ciucă.

Distribuie informația
Alte știri