Circulația feroviară este afectată de zăpadă și căderile de copaci pe linii

Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă pe reţeaua feroviară din partea de sud-vest, nord şi centrul ţării, iar pe unele rute se intervine pentru repunerea sub tensiune a liniilor de contact, fiind în acelaşi timp asigurată transbordarea pentru călătorii aflaţi în câteva trenuri InterRegio (IR), informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, într-un comunicat de presă.

În acest moment se intervine cu drezine pantograf și cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iași, pe intervalul de stații  Vatra Dornei – Năsăud, unde sunt în desfășurare lucrări de repunere sub tensiune a liniei de contact.

Pentru a asigura continuitate în circulație trenurilor, care sunt trasate să tranziteze zona respectivă, se asigură tranbordare cu mijloace auto, în intervalul orar necesar intervențiilor pentru repunerea sub tensiune a linie de contact.

Transbordarea auto se asigură pentru călătorii aflați în trenurile IR 1833, care circulă în relația Iași – Timișoara Nord și IR 1832  care circulă în relația Cluj – Galați.
CFR precizează că această măsură este necesară pentru a evita staționarea temporară a trenurilor, în perioada desfășurării intervențiilor, precum și pentru a reduce întârzierile în circulația feroviară, în zonele afectate de condițiile meteo nefavorabile.

CFR Călători ține permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulației și cu echipele din trenurile afectate oferind asistență călătorilor. Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță, arată comunicatu

Distribuie informația
Alte știri