Circulația trotinetelor electrice, interzisă pe trotuar

Trotinetele electrice vor circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50km/h, potrivit unei ordonanțe aprobate, marți, în ședința de Guvern. Atfel, circulația pe trotuar a acestor mijloace de transport este interzisă, potrivit Hotnews.

De asemenea, vârsta minimă pentru a conduce un astfel de mijloc de transport pe drumurile publice este de 14 ani. În actul normativ se mai menționează că trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu dispozitive funcționale de iluminare și reflectorizant-fluorescente.

În ultimii trei ani, în toată ţara, au fost aproape 200 de accidente în care au fost implicați posesori de trotinete. Un om a murit și alţi aproape 200 au fost răniţi. Conducătorii de trotinete cer ca în Codul Rutier să fie prevăzute măsuri de siguranță indiferent de vârsta conducătorului.

Distribuie informația
Alte știri