CJ Bihor a aprobat depunerea cererii de finanțare pentru inelul rutier metropolitan

Consiliul Județean Bihor a aprobat marți, 26 octombrie, proiectul de hotărâre privind depunerea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru realizarea inelului rutier metropolitan.

Acesta va trece prin comunele Nojorid, Sânmartin și Oșorhei, va avea două benzi și o lungime de 16,78 de kilometri. Pe traseul șoselei vor fi construite două pasaje, două viaducte și vor fi amenajate patru intersecții giratorii.

Valoarea estimată a proiectului este de 253.326.770,65 lei, cu TVA, iar perioada de implementare va fi de 84 de luni. Finanțarea proiectului ar urma să fie asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

E un proiect important care va asigura o mobilitate metropolitană foarte bună, alături de celelalte proiecte care sunt pe rol în acest moment. De exemplu, dacă cineva vine de la Arad sau Timișoara pe drumul expres și vrea să meargă la Băile Felix, nu mai intră în Oradea, coboară de pe drumul expres la Livada, intră pe centura Nojorid, ajunge imediat pe acest inel rutier și în 3 minute este la Cordău, la girație, coboară și intră direct în stațiune. De asemenea, dacă cineva vrea să meargă din zona Hidișel înspre Cluj-Napoca, nu mai intră pe centura Oradea, prin Sânmartin, urcă pe acest inel și iese spre Oșorhei. Acest pachet de proiecte va rezolva circulația în zona metropolitană a Municipiului Oradea pe o rază de 20-30 de kilometri în anii următori, această zonă fiind cea mai aglomerată. În partea de nord urmează să facem o altă asociere pentru a realiza în parteneriat proiectul centurii Biharia și drumul de legătură dintre această centură și localitatea Paleu”, a explicat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a mai anunțat înființarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI) formată din Consiliul Județean și Primăria Oradea pentru implementarea proiectului „Inel rutier metropolitan Oradea”.

În acest scop, Consiliul Județean a aprobat proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de parteneriat între cele două instituții menționate anterior.

Potrivit acordului, Consiliul Județean Bihor se obligă să depună și să înregistreze la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cererea de finanțare pentru proiectul „Inel rutier metropolitan Oradea” și pune la dispoziția ADI suma minimă prealocată în cadrul PNI  „Anghel Saligny”, de 140 de milioane de lei, cu TVA.

Primăria Oradea sprijină Consiliul Județean Bihor în vederea depunerii cererii de finanțare și pune la dispoziția ADI suma minimă prealocată în cadrul PNI „Anghel Saligny”, de 43 de milioane de lei, cu TVA.

Pentru realizarea acestui proiect au fost aprobate și acorduri de parteneriat cu primăriile comunelor care vor fi traversate de inelul rutier.  

Distribuie informația
Alte știri