Clipe de COŞMAR trăite de o familie de români, care a plecat în vacanţă în Egipt: „Îşi pierduse cunoştinţa şi nu mai respira”

O familie de români, stabilită în Germania, a hotărât să îşi petreacă vacanţa de Paşte în Egipt. Cei patru – două fetiţe şi părinţii lor – au fost cazaţi la un hotel de cinci stele, iar primele zile ale concediului s-au dovedit a fi foarte reuşite. Asta până când au decis să meargă la piscina hotelului unde stăteau, iar fiica cea mare, în vârstă de 13 ani, a intrat în bazinul destinat copiilor, alături de tatăl ei. Acolo s-au petrecut clipe dramatice pe care mama copilei le povesteşte cu groază pe blogul personal.
Redăm postarea integral preluată de pe realitatea.net:

„Dupa ce am facut atat de multa forfota ca voi pleca in concediu, acum o sa fac un scurt rezumat al acestei aventuri, care din pacate va lasa un gust amar.

Povestesc toate acestea cu speranta in suflet ca voi reusi sa trag un mare semnal de alarma. De ce nu, poate voi reusi prin acest mesaj sa salvez pe cineva sa treaca printr-o experienta asemanatoare cu cea a familiei mele.

Sentimentul unui concediu este unul absolut unic, de fiecare data avem asteptari si ne imaginam cum ne vom relaxa si ne vom incarca bateriile pentru o perioada.

Aceasta vacanta a fost programata de anul trecut dupa ce ne-am intors din Egipt, sa revenim pentru a indeplini visul fetei mele Alexia, sa se scufunde alaturi de tatal ei.

Asa ca avand bagajele impachetate cu ceva timp inainte, cu emotia specifica vacantei, cu dorinta sa revedem pe fata ficei noastre bucuria acestei experiente, am plecat vineri in data de 30 Martie in aceasta calatorie in Egipt.

Totul s-a desfasurat conform planului, am fost cazati la hotelul Tropitel Sal Hasheesh, un hotel cu toate facilitatile specifice unui hotel de 5* egiptene. Nu o sa raman prea mult pe aceasta parte, daca doriti sa va faceti o impresie puteti vizita site-ul hotelului.

Vacanta se intindea pe parcursul a 10 zile. Miercuri dimineata, inaintea orei de scufundari, fiicele mele si-au dorit foarte mult sa mearga pentru cateva ore la piscina pentru copii, care era dotata cu tobogane.

Nimic din toate nu prevesteau ce va urma sa se intample. Piscina pentru copii era impartita in 2 zone (cea cu tobogane si o alta parte unde copii se distrau, adancimea maxima fiind de 1.40 m).

Fetele mele se jucau in piscina fara tobogane, timp in care tatal lor le urmarea de pe marginea acesteia.

Fiica cea mica a iesit, iar Alexia l-a rugat pe tatal ei sa astepte sa ii arate cum stie sa se scufunde, ca urmare a orelor petrecute impreuna facand scufundari, ceea ce a si facut…s-a scufundat…fara sa mai iasa.

Sotul meu o urmarea cum inota pe la fundul bazinului, doar ca a avut un sentiment ciudat si un mare semn de intrebare. Cum poate ramane atat de mult timp lipita de podeaua bazinului? Acela a fost momentul cand a intrat in apa, sa vada ce se intampla cu ea…si in acel moment a inceput iadul.

Copila mea nu putea fi trasa din apa, ceva o bloca, o tinea „lipita” de fundul piscinei. A tras-o de mana, dar nu putea sa o clinteasca, a mai incercat sa o ridice de mijloc…dar efectiv nu reusea sa o dezlipeasca, asa ca s-a vazut nevoit sa iasa la suprafata sa ceara ajutor. S-a mai scufundat inca o persoana, dar tot fara succes, a trebuit sa iasa pentru a 2a oara sa ceara ajutor, secundele erau deja vitale.

Abia cu ajutorul celei de a 3 a persoane a reusit sa o elibereze din aceasta ruleta ruseasca si sa o aduca la suprafata. Din cauza timpului petrecut sub apa isi pierduse cunostinta si nu mai respira.

Nu vreau sa explic calvarul acelor momente in care iti vezi copilul pe marginea unui bazin fara respiratie dar banuiesc ca fiecare poate sa isi imagineze.

La un moment dat am auzit ca prin vis ca respira si atunci pamantul a inceput iar sa se invarte.

Erau atat de multe semne de intrebare, dar unul dintre ele era, de ce avea burta neagra?

In acea piscina exista o pompa de recirculare a apei, pentru a putea transporta si ridica apa pe toboganele din piscina alaturata. Din cauza presiunii foarte puternice, Alexia a fost trasa efectiv si burta ei s-a lipita de gura de absorbtie a pompei.

A fost nevoie de interventia a 3 oameni pentru a putea smulge un copil de 14 ani din acea cursa, un copil care cantareste 47 kg, un copil care se juca intr-o piscina de copii…un copil care a fost la un pas de a-si gasi sfarsitul din cauza acestor masuri de siguranta precare.

Alexia a trebuit sa fie de urgenta operata din cauza sangerarilor interne provocate de puterea cu care pompa a tras-o si lipit-o efectiv de fundul piscinei. A trebuit sa stea in spital si sa traga toate repercursiunile acestui eveniment tragic.

As putea sa va povestesc cu lux de amananunte (din pacate imi sunt toate momentele inca limpezi in cap – vreau sa scap de ele, dar momentan nu se poate) exact ce a trait copilul meu in zilele ce au urmat, pe patul spitalului sau ce a trebuit sa traim eu, sotul meu si sora ei. As putea sa va istorisesc minut cu minut desfasurarea lucururilor dar nu acesta este scopul acestui articol. Nu vreau sa invinovatesc hotelul, de fapt pe nimeni, eu sunt multumita ca pot sa imi iau copilul in brate si sa o sarut de noapte buna, dar ceea ce vreau din tot sufletul este sa trag un mare semnal de alarma!!!

Protejati-va copii, nu-i lasati singuri in piscina si mai ales in bazine care au tobogane, valuri si alte variante de genul asta, indiferent cat de bine stiu sa inoate sau cat de mica este apa. Nimeni nu poate raspunde intrebari daca bazinele sunt corect construite si cu masurile de siguranta adecvate.

Dupa intoarcerea acasa am inceput sa investighez aceasta problema, cautand tot felul de informatii pe internet…credeti-ma sunt multe cazuri si nu doar in tari subdezvoltate (Spania- Fuertueventura, Cehia – Praga, Turcia) si din pacate rata de supravietuire in aceste cazuri este aproape inexistenta.

Acestea sunt cazurile care au aparut in diverse publicatii sau online, dar cate sunt cazurile care nu apar nicaieri…

Imi doresc din tot sufletul, din intamplarea copilului meu sa trageti concluziile de rigoare si sa cereti informatii despre verificarile facute sau efectiv sa luati masurile pe care voi le considerati necesare…dar sa nu ramaneti indiferenti.

Nu va bazati pe salvamari sau alte persoane care ar trebui sa fie acolo in astfel de momente, si aici au fost, dar sunt minim 30 de copii pe care sa ii urmareasca, erau de asemenea multe persoane in jurul copilului meu, dar nimeni nu a sesizat ca ceva nu este in regula….este o situatie de secunde. In cazul nostru pot spune cu mana pe inima ca norocul nostru a fost ca tatal ei era langa ea si totusi am scos-o fara suflare. As fi vrut sa nu traiesc acest moment niciodata si nu doresc nimanui sa treaca prin ce-am trecut noi, intr-o tara in care re-venisem fericiti si nu ne-am fi gandit niciodata ca trebuie sa verificam piscina (copii) daca este sau nu safe… Si va mai zic ceva, faptul ca Alexia luase lectii de scuba (deja era al 2lea an) i-a fost de mare ajutor sa nu se inece efectiv. A stiut sa-si tina respiratia si sa nu inghita haotic apa. Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca in locul ei, intra fata cea mica, de 6 ani (intrebare care mi-o adreseaza si ea destul de frecvent).

Va rog din suflet distribuiti daca vreti si puteti…stiu ca este o poveste trista…dar poate in felul acesta, impeuna, vom reusi sa salvam pe cineva.”

Distribuie informația
Alte știri