CNAIR: Circulația pe Transalpina se deschide între Obârșia Lotrului și Rânca

CNAIR anunță că miercuri, 1 iunie, circulația pe sectorul Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) al DN 67C – Transalpina se va redeschide. Vor fi însă restricții.

Transalpina (DN 67C) este cea mai înaltă șosea din România, cu punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Sebeș, din județul Alba şi Novaci (Bengeşti), din județul Gorj, o parte fiind anual închis pe perioada iernii – adică tronsonul Curpăt (la capătul lacului Oașa) – stațiunea Rânca. În această iarnă, a fost permisă circulația între Curpăt (Alba) și Obârșia Lotrului.

Decizia deschiderii traficului a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR SA, DRDP Craiova, SDN Târgu-Jiu, SDN Vâlcea.

Restricții:

  • Instituirea permanentă a restricțiilor de tonaj de 3,5 tone și de viteză de 30 km/h.
  • Circulația rutieră este închisă pe timpul nopții, în intervalul orar 21:00 – 7:00, pe sectorul DN 67C, km 34+800 – km 59+800, potrivit prevederilor reglementării tehnice ”Normativ privind circulația rutieră pe drumurile montane – Drumul Național DN 7C Transfăgărășan și Drumul Național DN 67C Transalpina” – indicativ AND 615 – 2020.
  • Circulația rutieră va fi închisă/restricționată, pe durată limitată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și ebulmente (alunecări de teren) pe sectorul de drum DN 67C, km 34+800 – km 59+800.
  • Circulația rutieră va fi închisă/restricționată, pe durată limitată, în cazul executării unor lucrări în zona drumului, pe sectorul DN 67C, km 34+800 – km 59+800.
Distribuie informația
Alte știri