CNAS: Implementare de noi programe pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist şi pentru pacientele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân

Foto: msnews.ro

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale.

Astfel, va fi implementat un subprogram pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, vor fi decontate unele intervenţii chirurgicale pentru pacientele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân.

Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienţilor care suferă de această afecţiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialişti: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecţiuni.

De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele cu afecţiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie beneficiau de reconstrucţie mamară, la recomandarea specialistului, fără intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită. Această măsură va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii şi a reinserţiei sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenţie, care până acum se realiza doar contra cost, arată CNAS.

Distribuie informația
Alte știri