CNSAS publică zeci de mii de documente ale fostei Securităţi privind strămutarea abuzivă a unor persoane

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţă că a demarat publicarea a zeci de mii de documente ale fostei Securităţi comuniste privind strămutarea abuzivă a unor persoane.

Potrivit unui comunicat al CNSAS transmis joi, pe site-ul instituţiei vor fi postate 56.468 de Fişe de domiciliu obligatoriu.

Aceste documente emise de fosta Securitate atestă măsura abuzivă a strămutării unor persoane, ilustrând modul în care a fost limitată libertatea de circulaţie şi au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului de către regimul totalitar comunist, subliniază CNSAS.

Prin decizia publicării acestor materiale arhivistice, se oferă un suport documentar în special beneficiarilor Legii 130/2020 pentru completarea art.5 din Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cât şi cercetătorilor interesaţi în documentarea numeroaselor cazuri de represiune politică.

Fişele de domiciliu obligatoriu se pot consulta la adresa http://cnsas.ro/fise_cartoteca.html

Sursa: agerpres.ro

Distribuie informația
Alte știri