Cod galben de furtuni. Tot Bihorul e afectat

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de furtuni care intră în vigoare sâmbătă, la ora 14.00, şi expiră duminică la ora 23.00, fiind vizate judeţe din Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi de la munte.

Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15-20 l/mp şi punctiform 40-50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri