Cod galben de inundații pe râuri din Bihor

 Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis sâmbătă avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii pe râuri din 19 bazine hidrografice, valabile până luni la miezul nopţii. Codul galben e valabil și pe râurile din vestul țării

Astfel, pentru perioada 28 mai, ora 14:00 – 30 mai, ora 24:00, hidrologii au instituit un Cod galben de creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Radna (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad).

 În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

            

Distribuie informația
Alte știri