Cod galben de vânt puternic în Apuseni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, de marţi de la ora 20.00 până miercuri, de la ora 18.00.

  În intervalul menționat, în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, precum și în zona joasă a județelor Alba, Suceava și Neamț, vântul va avea intensificări cu viteze de 70…80 km/h și temporar de peste 90 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, se vor semnala local și în Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Dobrogei.

Distribuie informația
Alte știri