Cod galben de vreme rea în Bihor! Avertizare meteo pentru jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vremea rea valabilă de marți, 17 mai, ora 14:00 până miercuri, 18 mai, ora 06:00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină.  

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.  

Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Distribuie informația
Alte știri