Cod ROȘU de caniculă în Bihor

Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de caniculă pentru 6 județe din vestul țării, valabilă în zilele de 30 iunie și 1 iulie.

Zone afectate: județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud

Fenomene vizate: temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat
Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie

Joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

Distribuie informația
Alte știri