Codul Muncii România din va fi modificat pentru a include două directive europene

Foto : captura youtube

România trebuie să transpună în legislația națională, mai precis în Codul Muncii, două directive europene până la data de 1 august. Printre altele, acestea obligă angajatorii să furnizeze mai multe informații despre raporturile de muncă și să scadă perioada de probă a angajaților.

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat că săptămâna viitoare va fi depusă inițiativa legislativă în Parlament, iar până la sfârșitul sesiunii va trece de Senat, urmând să treacă și de Camera Deputaților în luna septembrie, „nefiind nici un risc de infringement până atunci”.

„În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor.

De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și, de asemenea, introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a spus ministrul Muncii.

Distribuie informația
Alte știri