Comisarul european pentru Sănătate: „Este neapărată nevoie să sporim rata de vaccinare în rândul cetăţenilor români”

Comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides se află în România și a însoțit-o pe Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, în județul Dâmbovița, la un centru de vaccinare. Oficialul european vrea sa afle care e situația imunizării în țara noastră, devenită codaşă din fruntaşă la vaccinare.

Trebuie să facem mai multe eforturi în săptămânile care urmează. Varianta Delta creează o situaţie fragilă si periculoasă. Vă rog pe toți și mai ales pe cei tineri, care socializează mai mult, să vă vaccinați!, a declarat Stella Kyriakides.

Vrem să încurajăm medicii de familie autoritățile locale și preoții să îi încurajeze să se vaccineze. Avem în lucru o ordonanță prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare e care îl oferă la domiciliu un tarif mai mare, pentru a facilita vaccinare la domiciliu pentru persoanele bolnave, a mentionat ministrul Sănătății.

„Vreau în primul rând să le mulțumesc doamnelor Kyriakides și Mihăilă pentru că și-au alocat timpul de a ajunge în comunitățile noastre, în Dâmbovița, cu scopul de a da un nou semnal încurajator pentru vaccinare dar și pentru a răspunde candid tuturor întrebărilor. Pentru că e important ca oamenii simpli să poată fi informați de profesioniști. De specialiști desăvârșiți într-un domeniu. Mesajul primit astăzi a fost unul recepționat cât se poate de clar de altfel: vaccinarea rămâne singura cale de a ne putea bucura de normalitate pe termen lung iar acest process trebuie să continue, contribuția fiecăruia dintre noi urmând a fi decisive în săptămânile și lunile care urmează”, a declarat deputatul USR PLUS, Daniel Blaga.

Distribuie informația
Alte știri