Comisia Fulbright pune la bataie burse pentru tinerii romani care vor sa studieze in America

Comisia Fulbright din România pune la bătaie burse pentru tinerii care vor să studieze în America. De aceea, luni, 22 mai, la Biblioteca Judeţeană din Oradea, vor avea loc prezentări ale oportunităţilor de studii universitare şi post-universitare în SUA.

De la ora 12, liceenii vor primi informaţii despre selecţia universităţilor, procesul de admitere şi posibilităţi de finanţare. O ora mai tarziu, tot in Amfiteatrul bibliotecii, se va ţine seminarul „Oportunităţi de studii postuniversitare în SUA şi aplicaţiile independente”.

Bursa „Fulbright Student” vizează toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice, și se adresează absolvenților, masteranzilor, studenților în an final de licență și doctoranzilor români, de la universități acreditate de stat sau particulare. Se acoperă costurile unui an academic, în limitele bugetului alocat. De asemenea, bursa include cheltuielile de transport, taxele de şcolarizare, asigurarea medicală, o alocaţie pentru cărţi şi materiale didactice.

Pentru a aplica la o astfel de bursă, candidaţii trebuie:
să deţină o diplomă de licenţă (sau adeverinţă, pentru studenţii din ultimul an de studiu),
să cunoască limba engleză şi să aibă cetăţenie română,
să completeze şi să trimită un formular, la care să ataşeze diploma de licenţă sau adeverinţa de la facultate, foi matricole, împreună cu traducerile acestora, dar şi scrisori de recomandare.

Distribuie informația
Alte știri