Compania Emirates Airlines angajează însoţitori de bord din România. Veniturile medii sunt de 2.300 de euro lunar

Compania Emirates Airlines recrutează însoţitori de bord din ţara noastră. Angajatorii oferă candidaţilor selectaţi, în medie, venituri de circa 2.300 de euro lunar, scutite de taxe. Recrutorii companiei aeriene aşteaptă oamenii interesaţi să lucreze pentru Emirates Airlines la Constanţa, pe 22 mai, la Bucureşti, pe 24 mai, iar la Sibiu – pe 27 mai. Interviul de recrutare începe la ora 9:00, potrivit economica.net

Candidatul potrivit pentru postul de însoţitor de bord are cel 21 de ani împliniţi, are cel puţin 1.60 metri înălţime, indicele său de masă corporală e în limite normale, a absolvit cel puţin liceul, vorbeşte fluent limba engleză. De asemenea, candidaţii ideali pentru poziţia de însoţitor de bord trebuie să atingă, pe vârfuri, cu mâna, înălţimea de 212 centimetri.

Nu în ultimul rând, angajatorii caută oameni care nu au tatuaje vizibile, sunt adaptabili, flexibili, sociabili şi dornici să-i ajute pe ceilalţi. Aceştia trebuie să dovedească în cadrul interviului de recrutare că sunt empatici, vizionari şi cosmopoliţi, spun angajatorii în anunţul de recrutare consultat de Economica. Vor cu CV-ul actualizat în care vor evidenţia experienţa şi abilităţile relevante pentru postul de însoţitor de bord.

Candidaţii sunt ofertaţi cu venituri medii de circa 2.300 de euro lunar, scutite de taxe, şi cu 30 de zile de concediu pe an.

Foto: economica.net