Compensarea medicamentelor cu 90% pentru pensionari nu este influențată de ajutorul financiar primit în ianuarie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a precizat că plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare cu 90% a medicamentelor nu este influenţat de ajutorul financiar acordat în ianuarie.

Începând cu data de 1 ianuarie, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună.

„Această decizie face obiectul Hotărârii de Guvern nr.1289/2021, care a fost aprobată de Executiv în cadrul şedinţei din data de 28 decembrie 2021, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici. Creşterea plafonului de la 1.299 lei la 1.429 lei/lună inclusiv ţine cont de majorarea cu 10% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2022, precum şi de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, conform CNAS.

Potrivit Casei Naționale, finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Distribuie informația
Alte știri