Comuna Sânmartin, lovită „crunt şi neregulamentar” de PNL

„Bătaie de joc !”, aşa a catalogat vineri, 11 februarie, într-o conferinţă la sediul PSD primarul comunei Sânmartin „isprava” administraţiei PNL de a nu le aproba proiectul de finanţare a intruducerii gazului, în timp ce comune cu primari liberali dar cu sate depopulate şi cu locuitori de zece ori mai puţini au primit aprobare.

Recent au avut loc evaluările pentru proiectele de finanţare privind introducerea gazului în satele şi comunele din Bihor, prin POIM( Programul Operațional Infrastructură Mare aferent Obiectivului Specific 8.2)

„Am stat liniştit, nu-mi imaginam că cea mai mare comună din Bihor poate pierde această finanţare, însă… n-am primit-o. Iată lista cu comunele din Bihor care au primit finanţare pentru gaz: din 37 de primării, 33 sunt cu administraţie liberală ! În condiţiile în care trebuie să aduni zece comune ca să ajungi la populaţia comunei Sânmartin ! Bătaie de joc ! Sânmartinul a fost în competiţie cu sate depopulate, cu comune care au un singur ABC în centru iar noi avem peste 1.000 de firme ! Sigur că nu voi lăsa lucrurile aşa, sub nici o formă. Vom face contestaţie, vom depune la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a încheierii contractelor, vom face chiar plângeri penale. Este dezamăgitor pentru mine să constat că fondurile europene s-au privatizat la PNL. Comuna Sânmartin esre campioană în Bihor la atragerea de fonduri europene, este strigător la cer”, a declarat primarul Cristian Laza.

Primăria Sânmartin avea, anul trecut, are 40 de şantiere deschise, multe dintre ele fiind lucrări pe fonduri europene.

„Unii de la PNL n-au înţeles nici acum că sunt parteneri cu PSD la guvernare”, a mai spus şi Ioan Mang, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD.

Distribuie informația
Alte știri