COMUNICAT: De ziua lor, copii sunt asteptati in unitatile ISU Crisana din judet

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în data de 01.06.2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” va organiza pentru toţi copiii din judeţ, “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii, situat pe strada Avram Iancu, nr.9, Oradea, cât şi la sediile tuturor subunităţilor ( Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea- strada Aluminei, nr. 57, Staţia de Pompieri Aleşd, Garda de Intervenţie 1 Mai, Detaşamentul Marghita, Staţia de Pompieri Săcuieni, Staţia de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenţie Sălard, Detaşamentul Salonta, Secţia de Pompieri Beiuş, Staţia de Pompieri Ştei, Garda de Intervenţie Tinca).

Astfel, miercuri, între orele 10.00-14.00, sărbătoriţii zilei vor fi angrenaţi de către pompierii militari într-o serie de activităţi plăcute şi interactive, menite a-i învăţa să-şi protejeze viaţa şi sănătatea şi vor asista la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor, salvare de la înălţime, descarcerare, echipare contracronometru, etc..

De asemenea, copiii vor avea posibilitatea de a deveni pentru câteva momente pompieri militari, prin exersarea refulării apei la ţintă, „probarea” echipamentelor specifice salvatorilor şi „explorarea” tehnicii şi mijloacelor de intervenţie din dotarea inspectoratului.

Distribuie informația
Alte știri