Comunicat UDMR : Toate partidele parlamentare au semnat un acord de sustinere a proiectelor de infrastructura vitale pentru Bihor

Reprezentanții celor cinci formațiuni politice parlamentare bihorene, PSD, PNL, UDMR, ALDE și USR au participat în datele de 01 și 16 martie 2017 la două întâlniri organizate cu scopul de a identifica proiecte necesare pentru dezvoltarea județului Bihor ce pot fi susținute prin demersuri comune.

Astăzi, 16 martie 2017, patru din cele cinci formațiuni politice care au participat la întâlniri au semnat acordul privind susținerea proiectelor de infrastructură vitale pentru dezvoltarea economică, socială, antreprenorială și turistică a județului Bihor. Acordul parafat de președinții PSD, UDMR, ALDE și USR Bihor susține 3 domenii prioritare:

  1. Demersuri pentru reînceperea și finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, secțiunea 3C Borș-Suplacu de Barcău;
  2. Acțiuni pentru dezvoltarea infrastructurii terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea;
  3. Susținerea înființării și dezvoltării de centre de excelență la Universitatea din Oradea în domeniile în care sunt îndeplinite condițiile de natură academică și de cercetare științifică.

Conform înțelegerii, semnatarii se angajează să susțină orice demersuri din partea fiecărei formațiuni politice parlamentare cu scopul de a realiza dezideratele menționate și să se abțină de la dispute politice și de la abordarea subiectelor, din punct de vedere electoral.

Distribuie informația
Alte știri