Penultimul concert simfonic al stagiunii Filarmonicii Oradea a fost construit în jurul Orientului Apropiat, piesele din program având ca temă povești și istorii legate de Orient, ducându-ne cu gâândul la concediu și la mare. Sub titlul de la Abu Hassan la Marea Neagră, violonistul Tolga Kulak alături de orchestra simfonică orădeană, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, au interpretat Uvertura Abu Hassan de Carl Maria von Weber, Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La major, KV 219 de Wolfgang Amadeus Mozart, Rapsodia Marea Neagră de Bujor Hoinic și Suita din baletul Belkis, Regina di Saba de Ottorino Respighi. Dacă primele două lucrări sunt cunoscute sau foarte cunoscute, ultimele două au fost o surpriză pentru majoritatea melomanilor prezenți. Rapsodia lui Bujor Hoinic a fost primă audiție pe scena orădeană.
Uvertura Abu Hassan, compusă în 1810-1811 de foarte tânărul Carl Maria von Weber a confruntat publicul cu câteva dintre clișeele muzicale pe care le avem ca europeni despre muzica orientală, deși ca români suntem mai aproape de Orient. Ritmurile impuse de dirijorul Vladimir Lungu au fost electrizante, cu siguranță pe gustul lui Weber.
Violonistul turc Tolga Kulak a încălzit inimile publicului prin delicatețea și căldura cu care a interpretat Concertul nr. 5 de Mozart. Virtuozitatea tehnică a fost subordonată optimismului contagios al lucrării. Adagio-ul median al concertului a topit probabil majoritatea inimilor din public, iar ascultătorii care au rămas distanți până la capăt au fost cuceriți la primul bis cu Balada lui Ciprian Porumbescu, acompaniat de pianista Camelia Andone. Al doilea bis oferit a fost o piesă turcească. Reținut în mișcări, aproape imobil de fapt, Tolga Kulak a obligat publicul să se concentreze doar asupra muzicii, nefurându-le ochii sau atenția cu altceva. Puritatea muzicii mozartiene în primele două părți ale concertului, ritmurile arhaice în partea a III-a de la care i se trage numele de Concertul Turcesc, iar apoi emoționalitatea Baladei lui Porumbescu și piesa turcească au fost un buchet muzical neobișnuit, dar frumos, cuceritor. Revederea/ reauzirea lui a fost un frumos cadou înainte de finalul stagiunii.
Ultimele două piese ale serii, Rapsodia Marea Neagră de Bujor Hoinic și Suita din baletul Belkis, Regina di Saba de Ottorino Respighi au adus pe scenă o adevărată armată de instrumentiști. Rar avem parte de piese cu patru clarinete, patru trompete, două fagoturi și contrafagot, harpă,pian, celestă și o armată de percuție, la care se adaugă orchestra romantică cu care suntem obișnuiți. Rapsodia Marea Neagră de Bujor Hoinic, primă audiție la Oradea, a fost o surpriză. Compozitorul și dirijorul român este o adevărată instituție culturală în Turcia, unde s-a stabilit în 1984. În România este din păcate mai puțin cunoscut. În Rapsodia sa a unit sufletele și ritmurile celor două popoare, folosind mijloace de compoziție tradiționale. Ascultătorii s-au simțit în muzica lui Bujor Hoinic, într-un mod plăcut acasă, ritmurile orientale nefiindu-ne străine. În spectaculoasa Suită de balet Belkis, Ottorină Respighi s-a jucat cu rimturi, melodii, clișee muzicale și culori orchestrale ca un adevărat magician. Lucrarea este spectaculoasă, universul sonor construit putând fi la fel de bine coloana sonoră a unui block buster.
Vladimir Lungu a dirijat cu o atenție aproape de pedanterie unele bucăți muzicale, în timp ce la altele a imprimat orchestrei ritmuri și un entuaziasm de zile mari. La cererea publicului dirijorul și orchestra au oferit ca bis finalul dansant al Rapsodiei Marea Neagră de Bujor Hoinic. La final el a onorat fiecare partidă de instrumente pentru efortul depus, având aprobarea publicului entuziast care a dirijat minute în șir.
Din păcate concertul a fost la concurență cu spectacolul de dansuri irlandeze. Sala nu a fost atât de plină cum ar fi meritat acest concert inedit, cu lucrări pe care nu le vom mai auzi o vreme și pentru că partiturile compozitorilor contemporani sunt protejate de Legile Drepturilor de Autor și sunt foarte scumpe, dar și pentru că ansamblul orchestral necesar este impozant.
Daniela Stoica
