Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, în direct la TVR, de la ora 12.15

Foto: news.ro

Filarmonica din Viena s-a pregătit intens pentru concertul de Anul Nou. Va fi al 80-lea din istorie și anul acesta sub bacheta unui nou dirijor, letonul Andris Nelsons, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Boston.

Programul muzical este, ca de obicei, bazat pe repertoriul dinastiei Strauss, dar va fi presărat cu lucrări care nu au mai fost interpretate până acum cu această ocazie. Compozițiile alese fac și referire la aniversările anului 2020, ca de exemplu Valsul Bucurați-vă de Viață, cu care se vor sărbători 150 de la construirea sălii Musikverein, unde are loc concertul, dar și câteva contradansuri de Ludwig Van Beethoven, de la nașterea căruia se marchează 250 de ani.

Cele două momente de balet oferite de ORF în timpul concertului au fost realizate de coregraful spaniol José Carlos Martínez, fost director al Companiei Naţionale de Dans din Spania.

Concertul de Anul Nou de la Viena, ce are loc la miezul zilei de 1 ianurie, de la ora 12.15, va fi transmis de televiziuni din 90 de țări, inclusiv TVR și va fi urmărit de peste 40 de milioane de telespectatori.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri